Assassin’s blog

Al doilea comentariu al meu la Cei 300… bis, continuarea celor postate ieri pe blogu’ celor de la Tritonic.

“1. Ok, filmu’ a fost facut dupa carte. Asta nu schimba faptu’ ca resping din start ideea de a cumpara cartea respectiva. Am si spus (si exemplificat) ce genuri prefer.
2. Eu ziceam (ca si in comentariu’ la prima “parte” din “300″) de scriitori romani in general, de cei de dupa 1989 (am facut si o paralela cu filmele romanesti de dupa Revolutie)
a) prea putini cunoscuti/mediatizati.
Mi-e imposibil sa cre’ca nu sunt talente, cel putin in aceeasi proportie ca inainte de 1989 (statistica asta, bat-o vina). Ca n-am auzit eu de ele, nu e vina mea. E adevarat, nu intru pe site-uri/forumuri de profil cu/despre scriitori romani, da’ asta din cauza ca nu am fost determinat sa o fac. Spuneam ieri ceva de educatu’ publicului. Da, dom’le, daca exista asemenea talente, educati-ma! Educati-ma sa le gasesc si sa le apreciez (cumparandu-le cartile). Nu ma lasati in intuneric… E trist, foarte trist ca stiu mai multe despre Lee Child decat despre majoritatea scriitorilor de dupa 1989 pe care ati putea sa mi-i enumerati..
b) nu scriu comercial. Aici o sa detaliez ceva mai mult.
Din ce mi-a cazut in mana, am observat ca foarte putini au talent. Ca au sau nu, toti, da’ toti dom’le, se afunda in tot felu’ de brizbrizuri privind dramele vietii. Vreau dom’le o carte COMERCIALA. Vreau sa citesc un roman in care sa gasesc ceva asemenator cu Vampirii Sudului de la Corint sau Wheel of Time de la Rao. E chiar asa de greu? Pe langa faptu’ ca le-am tot citit in copilarie imprumutandu-le de la prieteni/bibiloteci publice, poa’ de aceea am cumparat in ultimu’ an Ciresarii, Toate panzele sus, Caderea Constantinopolelui, Ioan Dan (ultimele doua serii le mai am si la parintii mei acasa, insa sunt jerpelite de atata citit - cel putin 15 ori, fara exagerare): vreau sa citesc ALTCEVA, nu tot felu’ de ruperi literare in figuri in priverse domenii ale vietii, figuri care mai de care mai “smechere”, figuri care, dupa ce se termina cartea, ma determina sa ajung la concluzia ca am pierdut timpu’ de pomana.
Lee Child - Capcana Margrave si Robert Jordan - Ochiul Lumii. Doua carti care dpdv al formei nu se ridica la nivelu’ echivalentilor lui Cartarescu din SUA. Uneori vocabularu’ folosit e chiar limitat. Insa, dom’le, au un punct culminant, au personaje care evolueaza, au actiune, se intampla CEVA acolo. Ramai la sfarsit suprins de intorsaturile de situatie, uneori chiar “traiesti” alaturi de personajele respective - revenind la cartile romanesti, voi muri cu regretu’ etern ca n-au gasit-o pe tipa din Toate panzele sus, desi de fiecare data cand o citesc sper ca o vor gasi…In schimb, cand vine vb de romani, raman cu sentimentu’ “asa, si?” “am mai citit d-astea la kil”, “cu ce m-am ales din cititu’ acestei carti?” “sufletu’ meu/mintea mea a vibrat macar o data, intr-un fel (placut suprins(a))?” Intotdeauna, de fiecare data cand voi reciti Rodica Ojog-Brasoveanu, voi astepta cu nerabdare confruntarile Melania-Minerva sau sicanele dintre Melania - Cristescu si Minerva - Dobrescu. E fantastic cum femeia asta (Dumnezeu sa o odihneasca in pace) a reusit sa scrie asemenea carti in plina perioada comunista si, mai ales, folosind un cadru romanesc comunist, sa conceapa asemenea personaje, sa bage chiar si un strop de SF (cartea cu tipu’ care e zdrobit de tramvai si se reface miraculos sub privirile trecatorilor) sau sa creeze intorsaturi de situatie la fel ca in cartile de “dincolo” (cartea cu Minerva in avion pe urmele tortionarului nazist).
Prea ne e frica de cuvantu’ COMERCIAL, cuvant care, din pacate, inca inseamna pt. multi “lipsit de valoare” (si din cauza domeniilor largite ca numar asupra carora se aplica aceasta eticheta numita comercial). Ceea ce e total fals.
3. Legat de Vanatorii de fulgere, dupa cum spuneam si in comentariu’ anterior legat de Frida, gusturile nu se discuta. Mi s-a parut buna ca idee, da’ slaba ca realizare: incalcita ca desfasurare a actiunii si prezentare a premiselor, precum si superficiala dpdv al personajelor. Pe scurt, fortand (putin), e un SF scris la kil, parte dintr-o categorie care isi gaseste echivalentu’ la noi cand vine vb de scriitorii romani si ale lor domenii si drame ale vietii prezentate cititorilor.
4. Cine citeste cartile din Raftu’ Denisei? Sunt aproape convins ca le citesc in majoritate femeile. De la 16 ani pana la 70. Nu as vrea sa intru in detalii, deoarece o sa generalizez si o sa apar cel putin drept misogin. O sa spun doar ca din cei care citesc Robert Jordan, cel mult 10% sunt femei. Iar barbatii nu cre’ca citesc astfel de carti, nu atunci cand au la dispozitie China Mieville, James Hadley Chase (astept sa am intr-o zi absolut tot ce a scris), Herbert (tatal si fiul), Obiecte Ascutite, cam tot ce a aparut in colectia Thriller la Humanitas, Stephen King etc. La naiba, inca se mai gasesc pe piata Michel Zevaco, Robert Ludlum si James Clavell - carti care au facut senzatie (si la noi) in anii ‘80-’90. Ma indoiesc ca mai multi barbati si nu femei au cumparat cartile lui Cartarescu, in special “De ce iubim femeile”. De asemenea, nu vad barbati cumparand cartile erotice de la editura Trei…

Fac si eu cateva precizari:
1. Daca mi-am exprimat niste critici, sub forma unor sfaturi si sugestii, am facut-o pt. ca imi pasa. Da, a ajuns sa imi pese de editura Tritonic. Si asta datorita lui China Mieville, Obiectelor ascutite, lui Neil Gaiman etc., mai precis fiindca ati scos carti SF bune, noi si apreciate pe plan international. In nici un caz din cauza LIT, Publicistica sau Spionul lui Dumnezeu…
2. La stand la voi, la Bookfest, am vazut parca niste semne de carte. Nu stiu daca se dadeau gratuit sau doar daca cumparai carti, insa ele n-au existat intre paginile cartilor pe care le-am cumparat in ultimu’ an, mai mereu din prima zi cand au aparut in librarii (si vizitez periodic si asiduu librariile atunci cand ma intereseaza ceva, carte sau editura). Polirom are semne de carte (Mika Waltari, Eiji Yoshikawa) sau Humanitas (toata colectia Thriller).
3. Am rasfoit prin librarii cele doua aparitii (parca doua sunt) ale revistei Fiction.ro. N-am inteles nici pana acu’ dc tre’ sa dau eu BANI ca se le cumpar, cand ele contin fragmente din carti, plus cateva detalii despre autori si cartile respective. Repet, dau (foarte) multi bani pe carti lunar, insa din principiu nu voi cumpara niciodata astfel de “initiative”. Pai daca o sa cumpar cartea respectiva, dc sa mai dau alti bani ca sa citesc fragemente pe care deja le-am platit ca sa le citesc? Pt. informatiile respective? Pai, daca vreau sa aflu ceva despre autor/carte, caut/gasesc pe internet. Ceea ce este cu adevarat grav este ca ele nu sunt incluse din start intr-un pliant sau o postfata la cartea respectiva, adica GRATUIT. E treaba voastra sa ma educati/informati pe mine in mod gratuit, investitia voastra urmand sa fie scoasa sub forma banilor pe care ii voi cheltui suplimentar atunci cand ma atasez de scriitoru’/seria/colectia/editura respectiva. Cum adica sa dau eu bani in plus sa gasesc informatii (majoritatea gratuite pe internet) care sa ma fidelizeze? Mi se pare o aberatie enorma.”

Iata raspunsu’ meu la Cei 300… au invins si au murit de pe blogul domnului Bogdan Hrib de la Tritonic:

“Vad in articol o usoara contrazicere. Pe de o parte, spuneti ca tre’ sa editati si altfel de carti pt. a mari targetu’, pe de alta parte, ziceti ca lumea nu cumpara Frida si Spionul lui Dumnezeu.
Pai, ori targeturile sunt diferite, ori se suprapun?

Este dreptu’ vostru sa publicati si alte genuri de literatura, este un bussiness si tre’ sa aiba profit, e normal, e firesc. Insa indraznesc sa afirm ca cei care citesc site-urile Millennium si Tritonic si blogurile aferente nu fac parte din targetu’ celor care ar cumpara Frida, Spionul lui Dumnezeu sau titluri din Lit ori Publicistica.

Concret, din perspectiva mea.
a) Frida nu ma intereseaza - am vazut filmu’, o porcarie.
b) Spionul lui Dumnezeu - sunt satul de astfel de carti. De cand cu Codul lui Da Vinci, acest gen de literatura a explodat in Occident si in State, cu efecte (la o scara mai mica, insa proportionale) si la noi. Carti d-astea gasesti la kil: sunt pline Nemira si Rao de ele…
c) In schimb, Obiecte Ascutite, da, e o carte diferita. E altceva. S-ar vinde si mai bine daca mai multa lume ar sti de ea.
d) Autorii romani - ei bine, aici am prejudecati. Ca si in cazu’ filmelor romanesti de dupa 1989, majoritatea cartilor romanesti aparute pe piata sunt scrise la kilogram. Multe din ele ar putea fi scrise de cineva cu studii superioare si o oarecare cultura in ale literaturii.
Prejudecata asta se datoreaza si faptului ca autorii romani nu sunt mediatizati, cunoscuti. Dc oare s-au reeditat Ciresarii, Toate panzele sus, Caderea Constantinopolelui, (aproape) toate cartile scrise de sotii Ojog-Brasoveanu? Lumea prefera sa cumpere ce a fost “testat” ca fiind de calitate si/sau cu priza la public.

Legat de mediatizare, in cazu’ cartilor scrise de autori straini, gasesti informatii pe site-urile lor, gasesti critica, bibliografie.
Cand au aparut primele titluri din colectia Thriller de la Humanitas, nu stiam mai nimic de respectivii autori. Insa site-u’ acestei colectii are, pe langa o simpla enumerare a cartilor, si informatii despre cartile si autorii respectivi. Iar cine vrea sa sape mai mult, are la dispozitie site-uri oficiale, Wikipedia si Google. Iata dc eu astept cu nerabdare, de exemplu, a treia carte de Lee Child.

Un alt exemplu, Roata timpului de Robert Jordan. O serie foarte buna, intre nota 7 si 9 (chiar 10 in anumite aspecte), insa vad ca cele doua volume aparute la noi inca stau in rafturi. Si mi se rupe inima cand vad ca se intampla asta. Cand vad ca lumea nu cumpara fiindca nu e informata (sa fim seriosi, doar cei cat de cat pasionati in domeniu au auzit de Robert Jordan sau chiar l-au citit (in engleza pana anu’ trecut), imi vine sa sparg prin casa de nervi.

Asa si la Tritonic, cele doua Dune se vand bine fiindca este… Dune (multumiri editurii Nemira care a popularizat enorm aceasta opera in anii ‘90). Iar China Mieville chiar a avut o expunere mai mare decat media in randu’ publicului. Plus ca se gasesc toate trei la un pret redus.

De asemenea, exista riscu’ ca Amber sa nu se vanda asa cum se preconizeaza. Sunt prea multe volume. Cineva care nu le va mai gasi, de exemplu, pe primele 4, sigur nu le va cumpara pe ultimele 6, chiar daca ele impanzesc rafturile librariilor. E suficient ca perioada dintre aparitia a doua carti din aceeasi serie/saga sa fie prea lunga si lumea sa isi piarda interesul sau placerea ori sa rateze cumpararea unui volum. Dc credeti ca lumea deja intreaba de a doua parte din Pandora sau de urmatoru’ volum de Zelany sau Paladinul sufletelor a lui Bujold?

1. Simpla editare a unor succese de dincolo nu garanteaza un succes similar si aici. Exemplu pozitiv: Codul lui Da Vinci - Rao chiar a bagat bani in promovare, inclusiv bani pt. expunere maxima in librarii; exemplu negativ: Roata Timpului. Dpdv personal, prima e o porcarie, nu se compara nici pe departe cu Roata Timpului. In speta, daca Spionul lui Dumnezeu se vinde bine dincolo, nu inseamna ca acelasi lucru se va intampla sigur si aici.
2. O editura tre’ sa aiba profit, deci tre’ sa vanda carti, deci lumea tre’ sa le cumpere. Pt. ca lumea sa faca asta, cartile tre’:
a) sa fie mediatizate (publicu’ tre’ educat, nu s-a nascut nimeni care sa auda de Bujold sau Jordan). Toata lumea a cazut de acord care a fost cauza principala pt. care Bookfest a fost un (semi)esec
b) sa aiba un pret accesibil (de aceea lumea se ingramadeste la cartile cu reducere - desigur, nu la orice carti, tre’ sa fie de o anumita calitate si cat de cat cunoscute). Cartile lui China Mieville cand au aparut la noi erau destul de scumpe, chiar daca sunt bune dom’le, bune rau. Iar acu’, la un pret redus, sunt un adevarat chilipir (zic eu).
Pretu’ joaca un rol important in succesu’ unui carti. Nu sunt multi care isi permit sa dea saptamanal cel putin un milion juma’ pe carti. Si sunt aproape sigur ca vanzarea titlurilor editurii Tritonic a cunoscut un nou avant de cand se gasesc la un pret cu 30% mai mic.

Alte observatii:
- unele carti de la Tritonic sunt prea “stramte”. O carte nu tre’ sa fie nici prea stramta, nici prea lata, ci exact cat sa fie buna de citit atunci cand o deschizi (si cat sa nu se deterioreze coperta, muchia ori sa se dezlipeasca).
- fonturile tre’ sa nu mai fie asa de “ascutite” (am impresia ca s-a folosit Arial in loc de Times New Roman).
- randurile sunt dispuse gresit pe pagina. Statia Pierzaniei la mine are randurile bagate in interior si un spatiu mult mai mare pe inaltimea paginii in exterior. Tre’ sa desfaci cartea foarte mult pt. ca ochii sa iti alunece confortabil
- unele edituri (nu imi amintesc de Tritonic) folosesc fonturi prea mari. N-am inteles niciodata dc cartea tre’ sa fie, doar datorita acestui mod, mai groasa. Succesu’ unei carti depinde de grosimea ei sporita astfel artificial? Daca fonturile ar fi normale si la un rand juma’, cartea ar fi mai subtire, deci numaru’ de pagini mai mic. Adica, cel putin in teorie, va costa mai putin. Sau, daca va costa la fel, banii astfel economisiti ar putea fi bagati intr-o coperta mai buna ori in promovarea cartii respective.
- nu exista afise, postere si alte chestii promotionale adiacente unei carti. Eu, de exemplu, am fost surprins atunci cand, la Amaltea la Bookfest, pe langa cele doi noi carti din colectia Star Wars (singurele pe care nu le aveam), am primit si un mic pliant cu timeline-u’ tuturor titlurilor din respectiva colectie. Basca un carnetel si un pix gratis. Pe acestea din urma nu le voi folosi niciodata, insa m-a impresionat foarte mult acest gest si cu siguranta ca imi voi tine ochii atintiti in continuare pe respectiva editura.”

Am fost foarte impresionat de primu’ volum, Ochiul Lumii (The Eye of the World) din seria Roata Timpului (The Wheel of Time) de Robert Jordan, carte aparuta la editura RAO.  Si asta chiar daca am descoperit trei greseli (majore), una fiind evidenta pt. cititor, iar celalalte doua pt. cineva care are dorinta (materializata) de a scrie (despre asta alta data).  Asa ca nu e de mirare ca in urma cu doua saptamani am intrat in fibrilatii cand am vazut ca aceeasi editura pregateste pt. aceasta luna al doilea volum, tradus In cautarea Cornului (The Great Hunt). Ca o paranteza, traducerea mi se pare destul de neinspirata, desi admit ca “Marea vanatoare” nu suna la fel de bine epic in romana. Revenind, am fost atat de disperat, incat inca dp 2 mai eu eram pe la Diverta prin Mall-u’ din Vitan, amusinand toate colturile de rafturi posibile. Si am repetat miscarea zi de zi. Cu ocazia asta, am descoperit ca Libraria Noi (cum mergi de la Universitate spre Romana, pe partea dreapta, sala Dalles) este unu’ din locurile unde poti gasi cele mai noi carti (Diverta e in urma rau si nici  libraria Mihai Eminescu nu sta prea bine la acest capitol).

Cum azi dimineata, pe site-u’ editurii Rao, cartea trecuse de la “in curs de aparitie” la “noutati”, am iesit din vizuina, pe ditamai caldura, si am batut toate librariile din zona respectiva. Chiar daca nu am gasit-o (@#$@#$@#$@#%^&$%@#@), mi-am astamparat setea cumparand cateva noutati. Deja am o minibiblioteca plina, plus doua teancuri pe jos - o sa ma duc la IKEA sa mai imi iau o biblioteca ceva mai larga, am fost si duminica trecuta, insa nu aveau pe stoc. Cand o sa am timp sa le citesc pe toate, nu stiu, mai ales ca azi m-am intors cu o sacosa, fiindca m-a mancat undeva sa dau o tura si pe la anticariatele de la Universitate.

La inceputu’ acestei saptamani a avut loc un event Sony (PSP, PS2, PS3) numit Gamer’s Day (2007), ocazie cu care au fost date publicitatii o serie de imagini si filmulete. Toate bune si frumoase, gasesc de unde sa le iau (sunt mai multe FTP-uri si site-uri pt. presa), insa ma izbeste din fundu’ gradinii™ aceeasi problema cu care m-am confruntat si in alte dati privind site-u’ de presa respectiv. De aceasta data, mult mai dureros, avand in vedere multimea de “press assets”. Si anume, nu pot downloada decat doua zip-uri simultan (pozele si filmuletele fiind arhivate). Si, culmea!, fiecare download merge cu fantastica viteza de 30 kb/s. Si iata cum o sa stau eu toata noaptea sa trag toate nebuniile alea. Plus timpu’ consumat ca sa le pun la dispozitia publicului.

Mii de multumiri nesuferitului de Bossman care a facut acest lucru… posibil.